Pregătiți-vă bagajele și haideți cu noi în noiembrie într-un circuit destinat atât celor care cunosc și iubesc Japonia, cât și celor care își doresc de multă vreme să descopere cultura, tradițiile și obiceiurile unui popor cu totul aparte, pentru care politețea și bunul simț fac parte din modul de a fi.
Vom vizita 3 din cele 4 insule importante ale Japoniei, dar veți fi surprinși să aflați că în totalitate sunt 6800! Insula Kyushu, cea mai sudică, este inima legendară a țării. Insula Shikoku este celebră pentru păstrarea intactă a tradițiilor budiste și loc de pelerinaj, iar pe Insula Honshu vom vizita cele mai importante centre economice și culturale: Kyoto, Hiroshima, Nara, Tokio, Osaka și Nikko.
Asadar, va invitam sa descoperiti impreuna cu noi Japonia celor trei insule, Japonia anotimpului in care frunzele de artar devin ruginii.
Acum este momentul să vă faceți un cadou și să vă întoarceți cu amintiri minunate dintr-o țară pe care nu ai cum să n-o iubești!
Kyushu, Shikoku si Honsu
Perioada: 12.11 – 27.11.2019
Osaka - Nara - Kyoto - Hiroshima - Kurashiki - Tokyo - Kamakura - Nikko - Miyajima - Okayama - Matsuyama - Takamatsu - Himeji - Lacul Ashi - Fukuoka - Arita - Nagasaki - Jigoku Onsen - Kumamoto - Takachiko - Beppu - Iwakuni – Uji
TARIF: 3370 EURO* / loc in camera dubla
Ziua 1 / 12.11.2019: Bucuresti – Amsterdam – Osaka
Ziua 2 / 13.11.2019: Osaka – Okayama – Kurashiki – Hiroshima
Odata sositi in Osaka, ne vom deplasa spre partea de nord a Marii Interioare a Japoniei catre Okayama, unde vom descoperi gradinile Koraku-en, aflate pe lista celor Trei Mari Gradini ale Japoniei. Acestea au o vechime de trei sute de ani si au fost create la cererea daimyo (lordului feudal) Ikeda Tsunamasa pentru a-si delecta oaspetii veniti sa-l viziteze. In continuarea zilei ne vom deplasa pentru cazare in Hiroshima la Hotel Mitsui Garden Hiroshima 3*+ (sau similar 3*+).
Ziua 3 / 14.11.2019: Hiroshima – Miyajima – Hiroshima
Mic dejun. Dimineata vom face un tur al orasului Hiroshima, reconstruit din temelii in zilele noastre, denumit dupa razboi „Altarul International al Pacii" si intrat in istoria omenirii ca fiind primul oras distrus de o arma nucleara. Dupa-amiaza, vom ajunge in Insula Miyajima, supranumita Insula Altarelor, una dintre cele mai frumoase zone peisagistice ale Japoniei, considerata insula sfanta. Parand ca pluteste pe apa, principalul altar Itsukushima jinja a fost dedicat zeitatilor marii si face astazi parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Urmatorul obiectiv catre care ne vom indrepta va fi Pagoda Budista cu cinci etaje care, avand o vechime de peste cinci sute de ani, este inscrisa pe lista Monumentelor Nationale Japoneze. Optional, urcare cu funicularul care, pe deasupra unei paduri seculare de conifere, va va duce catre platforma de observatie Shishiiwa de unde va veti putea bucura de frumusetea acestor locuri. Intoarcere pentru cina si cazare in Hiroshima la Hotel Grand Prince Hiroshima 3*+ (sau similar 3*+)
Ziua 4 / 15.11.2019: Hiroshima – Iwakuni – Fukuoka
Mic dejun. In prima parte a zilei ne vom indrepta spre oraselul Iwakuni unde vom admira podul Kintai, una dintre cele mai importante constructii din perioada Edo. Urmatorul nostru obiectiv, altarul Motonosumi Inari care este asemanator cu templul Fujimi Inari din Kyoto se afla situat pe malul marii. Si in cazul acestuia, principala atractie o constituie cele 123 porti tori, dar spre deosebire de cel din Kyoto, prezenta marii albastre care contrasteaza cu rosul portilor ii adauga un plus de frumusete. Vom traversa apoi Stramtoarea Shimonoseki pentru a ajunge in Insula Kyushu. Ocupand cea mai sudica pozitie printre cele patru mari insule ale arhipelagului, Kyushu este considerata ca fiind leaganul civilizatiei japoneze si este locul pe unde au patruns de a lungul timpului influentele straine in arhipelagul nipon. Insula Kyushu este de asemenea cunoscuta si datorita faptului ca aici se gaseste unul dintre cei mai mari vulcani din lume, Muntele Aso. In continuarea zilei ne vom deplasa la Fukuoka. Cina la un restaurant local. Cazare la Hotel Monterey La Soeur Fukuoka 4* (sau similar 4*).
Ziua 5 / 16.11.2019: Fukuoka – Arita – Nagasaki
Mic dejun. Ne vom indrepta spre Arita unde vom descoperi traditia specifica acestei regiuni si anume producerea portelanului Hizen-yaki. In continuarea zilei ne vom deplasa spre Nagasaki, despre care stim ca deasupra sa, in data de 9 august 1945 la ora 11:02, a explodat a doua bomba atomica continand cinci kilograme de plutoniu, grabindu-se astfel capitularea Japoniei si sfarsitul celui de-Al II-lea Razboi Mondial. Aici vom vizita Parcul Pacii, Memorialul Victimelor si Muzeul Bombei Atomice. Optional, daca conditiile meteo vor permite, veti putea urca cu funicularul pe muntele Inasa, de unde veti putea admira o superba panorama asupra golfului Nagasaki. Cina la un restaurant local. Cazare in Nagasaki la Hotel Monterey Nagasaki 4* (sau similar 4*).
Ziua 6 / 17.11.2019: Nagasaki – Jigoku Onsen – Kumamoto
Mic dejun. Dimineata o vom consacra vizitarii insulei Dejima. Aceasta enclava a apartinut olandezilor si a fost singurul loc de comert liber intre Japonia si restul lumii in timpul perioadei de izolare a tarii. Dupa vizita, vom parasi orasul Nagasaki si ne vom indrepta spre una dintre principalele zone vulcanice ale insulei. De aici ne vom indrepta catre portul Shimambara de unde, cu ajutorul unui ferry-boat, vom traversa Marea Ariake catre Kumamoto. Dupa-amiaza, vom vizita Gradinile Suizenji, renumite pentru faptul ca aici s-a recreat vechiul drum Tokaido, care unea capitala imperiala Kyoto cu cea shogunala, Edo. In
interiorul gradinii sunt reproduse cele 53 de popasuri intermediare aflate pe vechiul drum si in miniatura chiar si Muntele Fuji. Cazare la Hotel Kumamoto Castle 4* (sau similar 4*).
Ziua 7 / 18.11.2019: Kumamoto – Takachiho – Beppu
Mic dejun. Astazi ne vom indrepta spre Takachiko, loc legat de unele dintre cele mai importante legende japoneze. . Ne vom deplasa apoi spre defileul Takachiho, unde vom face un popas pentru a admira frumusetea peisajelor, dupa care ne vom indrepta catre Vulcanul Aso. Vizita la cratere va decurge in functie de restrictiile legate de activitatea vulcanica a zonei. Ultimul obiectiv al itinerariului zilei il constituie Podul Kokonoe, cel mai inalt (173 m) si unul dintre cele mai lungi (390 m) poduri pietonale suspendate din Japonia. In continuarea zilei ne vom deplasa la Beppu pentru cina si cazare la Hotel Kurodaya 4* (sau similar 4*).
Ziua 8 / 19.11.2019: Beppu – Matsuyama – Takamatsu
Mic dejun. Astazi vom parasi Insula Kyushu si ne vom indrepta catre Insula Shikoku. Pentru aceasta, ne vom imbarca pe un ferry-boat care, in mai putin de trei ore, ne va duce in Shikoku, cea mai mica si cea mai putin populata dintre cele patru mari insule ale Japoniei, cunoscuta atat pentru traditiile sale budiste, templele sale atragand numerosi pelerini, cat si pentru faptul ca este una dintre principalele zone agricole ale tarii, udonul, pastele facute din faina de grau produs aici, fiind faimos in intreaga Japonie. Ne vom indrepta apoi catre localitatea Takamatsu, unde vom vizita Ritsurin, o alta gradina japoneza importanta. Cina si cazare in Takamatsu la Hotel JR Clement 4* (sau similar 4*).
Ziua 9 / 20.11.2019: Takamatsu – Himeji – Osaka
Mic dejun. Vom reveni in Insula Honshu, dar pe traseu ne vor asteapta noi surprize. Vom strabate Podul Onaruto, care uneste Insula Shikoku cu Insula Awaji, unde vom vizita Muzeul Hanshin, construit pentru a arata efectele cutremurului care a lovit regiunea Kobe in anul 1995. Traseul zilei va continua pe Podul Akashi Kaikyo, care avand o deschidere intre pilonii principali de aprox. 2 km, este cel mai lung pod suspendat din lume. Ne vom indrepta apoi spre Himeji, unde vom vizita Castelul Himeji (Hakuro-ro) supranumit Castelul Egretei Albe datorita culorii sale albe. La finalul zilei vom ajunge pentru cazare in Osaka la Hotel Hinode 4* (sau similar 4*).
Ziua 10 / 21.11.2019: Osaka – Nara – Uji – Osaka
Mic dejun. Excursie la Nara, oras care inglobeaza un amestec de stiluri, chinezesc, coreean si central-asiatic, prima capitala a Japoniei si a doua atractie turistica importanta din regiunea Kansai, dupa Kyoto. Odata ajunsi la Nara vom vizita intai Templul Todai-ji (Marelui Buddha), aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dupa aceasta vizita vom face o incantatoare plimbare prin Parcul Caprioarelor, unde sunt adapostite peste o mie de exemplare de caprioare sacre, pe care, respectand o traditie religioasa shinto veche de secole, le vom putea hrani personal. Ne vom indrepta apoi spre Uji, unde vom vizita templul Byodo-in, care reprezinta unul dintre cele mai vechi exemple de arhitectura budista, intruchipare a Paradisului Terestru, care dateaza din perioada Heian, adica sfarsitul primului mileniu. Cazare in Osaka la Hotel Hinode 4* (sau similar 4*). Ziua 11 / 22.11.2019: Osaka – Kyoto – Osaka
Mic dejun. Deplasare la Kyoto, oras proiectat geometric dupa modelul marilor orase chinezesti, impresionant si datorita cadrului natural creat de catre muntii acoperiti cu paduri de artar. Este momentul in care vom descoperi inima culturala a Japoniei, cu case vechi, cu peste doua mii de temple si altare, loc de pelerinaj si in acelasi timp muzeu in aer liber, 17 locatii din oras si din imprejurimi fiind listate in Patrimoniul Mondial UNESCO. ta istorica. Dupa vizite, ne vom intoarce in Osaka pentru cazare la Hotel Hinode 4* (sau similar 4*).
Ziua 12 / 23.11.2019: Osaka – Lacul Ashi – Kamakura – Tokyo
Mic dejun. In aceasta dimineata vom descoperi una dintre realizarile tehnologice cu care pe buna dreptate Japonia se mandreste. Shinkansenul sau trenul glont este renumit pentru numarul mare de pasageri transportati in conditii de maxima siguranta, pentru viteza si pentru punctualitatea sa. Ne vom imbarca pe un “vas al piratilor” cu care vom face o croaziera pe Lacul Ashi, unul din multele lacuri formate in craterele
vulcanilor stinsi (inclusa). Optional veti putea urca cu funicularul pe Varful Komagatake al Muntelui Hakone de unde in zilele senine perspectiva este deosebita, putandu-se admira atat Muntele Fuji, Lacul Ashi cat si Peninsula Izu cunoscuta din povestirile lui Yasunari Kawabata. Vom parasi Kamakura deplasandu-ne in continuarea zilei prin vestul Golfului Tokyo catre cea mai mare metropola a Japoniei, Tokyo. Cazare in Tokyo la Hotel Daiwa Roynet Ginza 3* (sau similar 3*).
Ziua 13 / 24.11.2019: Tokyo – Nikko – Tokyo
Mic dejun. Timp liber pentru vizite si activitati individuale sau optional, plecare cu autocarul spre Nikko, situat intr-o zona deosebit de pitoreasca, cu peisaje splendide, alcatuite din munti, lacuri, cascade si drumuri presarate cu temple budiste, unde veti vizita unul dintre cele mai frumoase altare japoneze: Altarul Toshogu, cel mai extravagant templu shinto al Japoniei, construit la inceputul sec. XVI-lea. Veti ajunge apoi in Parcul National Nikko si va veti indrepta spre Lacul Chuzenji (Chuzenjiko) situat la poalele muntelui sfant, Vulcanul Nantai, inactiv in prezent, unde veti fi fermecati de peisajul spectaculos. Intoarcere la Tokyo pentru cazare la Hotel Daiwa Roynet Ginza 3* (sau similar 3*).
Ziua 14 / 25.11.2019: Tokyo
Mic dejun. Zi dedicata vizitarii orasului Tokyo, care este o impletire a civilizatiei si culturii moderne, cu obiceiuri si traditii milenare. Majoritatea strazilor din oras au valoare istorica, dar sunt inguste, ceea ce le face greu practicabile pentru automobile, chiar daca orasul este o aglomerare urbana supraetajata pe o intindere aproape nesfarsita, cu case mici din lemn, dominate de impunatoare blocuri moderne. In timpul turului panoramic vom intalni la tot pasul temple si parcuri cu arbori pitici, cu stanci, cu lacuri pline de pesti aurii si cu podete specifice arhitecturii japoneze. Ne vom deplasa apoi spre insula artificiala Odaiba, situata in partea de nord a Golfului Tokyo, initial o fortificatie intinsa pe mai multe insule, destinata sa protejeze orasul de navele straine, astazi una dintre zonele care atrage un numar foarte mare de turisti datorita multiplelor oportunitati de petrecere a timpului liber pe care le ofera. De pe terasa situata in partea de nord a insulei vom admira o copie a Statuii Libertatii, celebrul Pod Curcubeu si privelistea zgarie- norilor din sudul orasului. Cazare in Tokyo la Hotel Daiwa Roynet Ginza 3* (sau similar 3*).
Ziua 15 / 26.11.2019: Tokyo – Amsterdam
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 862 (11:25 / 15:30), de unde vom pleca spre Bucuresti cu zborul KL 1379 (20:45 / 00:30).
Ziua 16 / 27.11.2019: Bucuresti
Sosire pe Aeroportul Henri Coanda de la Bucuresti la ora 00:30.
IMPORTANT:
Deoarece in Japonia platile trebuie facute in moneda nationala JPY (YENI), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA
URMATORUL
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucuresti – Amsterdam – Osaka; Tokyo – Amsterdam – Bucuresti cu compania KLM
- transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer conditionat, adaptat la nr. de turisti - 13 nopti de cazare in hoteluri de 4*, 3*+ si 3* (1 noapte de cazare in ryokan la Beppu)
- mesele mentionate in program: 13 mic dejunuri si 5 cine
- transferurile, tururile si excursiile mentionate in program
- croaziera pe Lacul Ashi
- croaziera in Golful Tokyo
- transferurile, tururile si excursiile mentionate in program - taxele de intrare la obiectivele mentionate in program
- ghizi locali
- conducator roman de grup - asigurare madicala
- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. *495 euro/pers. care se platesc odata cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)
- taxe de iesire de pe aeroporturi, numai daca se aplica
- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi etc.
- bacsisuri: 50 euro/pers. pentru soferi si ghizi locali, mai putin pt. bagajisti (se vor achita cel mai tarziu conducatorului de grup la sosire); bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale
- excursiile optionale care se pot realiza cu un numar minim de 20 participanti, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative. In functie de timpul disponibil, la fata locului, se mai pot organiza si alte excursii optionale propuse de partenerul local
- excursia la Nikko: aprox. 95 euro/pers.
- Chisinau, Str. Mihai EMinescu 39
- 0 (22) 277 232;373 (68) 277 232
- travel@grandvoyage.md
- Luni - Vineri 9:00 - 19:00, Sâmbătă 10:00 - 17:00